Cosulete cu spanac

V-am promis retete culinare usurel de preparat, ca sa nu stati multa vreme in bucatarie pe caldurile astea si azi, dupa ce biata Buni a lucrat cu toate cele 4 ochiuri aprinse la aragaz si toata casa era o Sahara imensa, mi-am intarit ideea ca trebuie sa incerc sa gatesc cat mai mult fara foc.

Azi avem cosulete cu spanac, care va spun sincer ca bat la fund orice Fornetti si alte cele, care sunt perfecte pentru aperitiv, gustare sau fel principal, sunt bune si calde si reci si se prepara in 10 minute, plus 15 minute de coacere. No, ce ziceti, incercati?

Ingrediente pentru 16 bucati:
- 800g aluat frantuzesc taiat in patratele (il gasiti asa de cumparat)
- 450g spanac congelat (sau 900g spanac proaspat)
- 4 oua
- 250ml smantana dulce pentru gatit
- 150g cascaval ras
- o ceapa mica
- 3 catei de usturoi
- sare, piper, nucsoara proaspat macinata
- 3 linguri ulei de masline
- unt sau grasime pentru uns formele



Inainte de a trece la prepararea efectiva a retetei, important e sa decongelam aluatul pana ajunge la temperatura camerei si incingem cuptorul la 180 de grade. Mai intai si mai intai ne ocupam de spanac: il decongelam cu grija, in punga in care l-am cumparat si abia apoi il surgem de apa intr-o sita foarte deasa. Daca folosim spanac proaspat, il spalam bine, il curatam de codite, apoi il fierbem in apa cu sare, il scurgem intr-o sita si il tocam marunt. O data spanacul pregatit, tocam ceapa marunt si o calim in uleiul de masline, cu tot cu usturoiul curatat si tocat marunt.



Cand ceapa se sticleste punem si spanacul si le sotam impreuna 4-5 minute la foc mediu.



Batem ouale ca si pentru omleta, apoi adaugam si smantana si spanacul calit. Amestecam bine bine, condimentam cu sare, piper si nucsoara.



La final punem cascavalul razuit. Cu aceasta compozitie urmeaza sa umplem cosuletele. Ungem cu unt formele de muffins si le captusim cu patratelele de aluat astfel incat sa obtinem cosuletele. Le dam la cuptor 15 minute, pana aluatul frantuzesc se rumeneste frumos pe margini. Puteti foarte bine sa ungeti marginile cosuletelor cu un galbenus de ou, dar eu am sarit pasul asta, ca sa nu incarcam inutil cosuletele cu extra-calorii.



Din ingredientele astea ies exact 16 cosulete, numai bune de devorat. Sincer va spun, daca va place spanacul, nu aveti cum sa dati gres cu reteta asta! Si daca nu va place spanacul, tot o sa va placa micile delicii. Si inca un lucrusor si va las in pace sa va apucati de gatit: puteti folosi o foaie mare de aluat, pe care sa o puneti intr-o tava pentru tarta si in loc de cosulete sa aveti o tarta cu spanac. Sa va fie de bine, da?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu