Crap la cuptor

O reteta culinara pentru duminicile in care nu iesiti din casa si alegeti sa va ghiftuiti cu mancare buna, peste la cuptor, mujdei de usturoi cu smantana si bineinteles o jumatate de lebenita la final :)) Am primit de la mama soacra 3 crapi mari si frumosi (nu, nu 6 crapi frumosi, cum ar zice Tibi draga :)) ) si i-am facut la cuptor, pentru ca asa ne plac cel mai mult. Reteta clasica insa mereu foarte, dar foarte apreciata, probabil si pentru ca este cea mai usora si rapida reteta.

Ingrediente:
- crap (cate bucati, depinde de cati meseni sunteti)
- ulei de masline
- condimente pentru peste, sare si piper
- 2 ardei, unul rosu si unul galben, taiati felii pe lung
- o ceapa mare taiata rondele
- 2 rosii mari, taiate felii
- 2 capatani de usturoi
- o cana de apa
- patrunjel proaspat
- felii de lamaie

Incingem cuptorul. Spalam bine pestele si il curatam de solzi si intestine. Apoi il frecam bine cu ulei si sare, atat in interior cat si in exterior, il condimentam cu piper si condimente pentru peste. In interior, umplem fiecare peste cu fire de patrunjel si felii de lamaie.

Asezam apoi intr-o tava in care am pus ulei cat sa ii acopere bine fundul, ardeii, ceapa, 1/2 din rosiile taiate felii, usturoiul curatat. Asezam pestii, turnam in jurul lor cana cu apa, punem restul de rosii felii si dam tava la cuptor. Verificam din cand in cand pestele. In general, ii las la cuptor cam o ora la foc mediu, dar timpul de coacere depinde si de cat de patruns va place sa fie pestele, asa ca e mai bine sa il verificati cat de des.

Garnisim de obicei crapul la cuptor cu orez simplu sau cartofi prajiti si bineinteles, o tona de mujdei de usturoi. Merita incercat, mai ales ca se prepara foarte repede, nu e o reteta complicata, care sa va rapeasca jumatate de duminica cu prepararea ei.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu